Nicolai Tand este unul dintre bucătarii cunoscuți din România. Acesta este prezent adesea în platoul de la Neatza cu Răzvan și Dani, unde prezintă publicului numeroase rețete delicioase. Dacă viața profesională a acestuia este în lumina reflectoarelor, puțini sunt cei care cunosc detalii despre viața personală a bucătarului și mai ales despre superba sa parteneră.
Nicolai Tand este un bărbat bine, la care multe dintre telespectatoarele matinalului de la Antena 1 visează. Însă, doritoarele trebuie să își pună pofta în cui, căci bucătarul este deja luat. Monica Balaj, un fotomodel de succes, este cea care i-a cucerit inima. Cei doi formează un cuplu de mult timp, iar povestea lor de iubire e demnă de scenariul unui film de dragoste.
(CITEȘTE ȘI: NICOLAI TAND ÎȘI ÎNTOCMEȘTE PORTRETUL CU AUTOIRONIE, LA “TE CUNOSC DE UNDEVA!”: “SUNT CAM DE LEMN, RECUNOSC!”)
Așa cum spuneam, povestea de dragoste dintre Nicolai Tand și Monica Balaj este una impresionantă. Cei doi vin din același loc, din Maramureș, și viața i-a purtat mai departe pe același drum. În urmă cu ani de zile, au decis să părăsească România și să se stabilească în Franța, unde au locuit mai bine de 13 ani.
Ea o tânără superbă, cu o carieră de model, el un bărbat bine cu talente în ale bucătăriei. Fiecare dintre cei doi s-a căsătorit în Franța, însă căsniciile nu au fost menită să reziste, căci aceștia erau sortiți unul altuia.
„Am fost plecați în Franța mulți ani, şi eu, şi Monica. Vreo 13 ani. Ea e model, a lucrat prin toată lumea, a stat la Tokio, la Osaka, luni de zile, a fost imaginea pentru Air Grecia, un an de zile.
Amândoi suntem din Maramureş. Ea a fost căsătorită cu un francez, eu cu o franţuzoaică. Ne-am întors în România, dar şi acum ne lipseşte Franţa. Pentru că noi am fost unii dintre românii care s-au dus să se integreze în Franţa. Nu doar să trăiască un pic acolo, să facă bani şi să ne întoarcă acasă. Şi ne-am integrat foarte bine”, a declarat Nicolai Tand.
După anii trăiți în Franța, Nicolai Tand a decis să se întoarcă în România, iar marea lui surpriză a fost că Monica, deși avea o carieră de succes și o viață ca la carte a decis să renunțe la tot și să îl urmeze. Gestul acesteia l-a uimit pe bucătar, care a înțeles atunci că ea este cea alături de care trebuie să își trăiască viața.
„Eu m-am întors primul. Ea s-a întors pentru mine, deşi nici nu voia să audă de România. Cred că e cea mai mare dovadă de iubire. A renunţat la tot ce avea acolo pentru mine”, a mai declarat Nicolai Tand.